Am început să ne gândim cum să formulăm acest articol. Am încercat să ne și documentăm pe subiect, dar se pare că există o lacună în articolele despre această temă. Prea puțin se vorbește, prea puțin se știe despre ce facem cu acele cărți accidentate sau deteriorate.

De aceea, ne-am gândit să scriem noi ceva pe această temă, cu promisiunea că, pe măsură ce avansăm în cercetările noastre, vom reveni cu noi și noi perspective. Dar de unde am putea să începem? Firesc ar fi de la început.

Dar care este începutul unei cărți?

“Manualul lecturii cu voce tare” a fost creat acum mai bine de 30 de ani de Jim Trelease, completat recent de Cyndi Giorgis și publicat la Editura Litera, rămânând o lectură deopotrivă interesantă și importantă, lămuritoare pentru aspecte esențiale legate de beneficiile lecturii împreună. Voi prezenta pe scurt factorii care contribuie la dezvoltarea sănătoasă a limbajului și, foarte pe scurt, pe cei care îi determină declinul.

Răsfoiam de curând cartea Oanei Moraru, “Copilul meu scrie”, și trebuie să recunoaștem că încă din primele pagini ne-a adus multe aha-uri și ne-a demontat multe mituri despre citit și copii, în general. Mult timp am evitat să avem în bibliotecă acele povești clasice în care lupul cel rău este flămând și nerăbdător după pradă, în care fantomele apar sub diverse forme, în care copilul se întâlnește cu diverse frici și temeri ale sale. Dar, pentru a nu rata totuși poveștile acelea clasice, am apelat la versiuni readaptate, reinterpretate, din care reies cât mai puține astfel de ipostaze.

A fost odată o idee. De ce spun “a fost odată”? Pentru că de aici a început firul epic al unei povești care încă se scrie.

A fost odată o idee. Care s-a născut în inima unei mame, Ana Engrth Răduleț. O mamă de doi copii, mutată și stabilită în Cehia, care și-a dorit să construiască un spațiu de siguranță în care copiii să cunoască limba lor maternă și să se simtă siguri să o folosească. Mai mult decât atât, să aibă posibilitatea de a o putea vorbi și împărtăși și cu alți copii! Cum? Prin intermediul cărților.

Prima literă din această poveste s-a scris cu majusculă la Praga, în ianuarie 2021, și coincidența face că povestea a început chiar cu litera de căpătâi A de la Ana și a luat denumirea de Biblioteca Prichindeilor din Praga. O bibliotecă online pentru copiii români, care invita la ideea de șezătoare românească de pitici, justificată de limba română și iubirea pentru cărți.

Și totuși, cum a început această poveste?