Răsfoiam de curând cartea Oanei Moraru, “Copilul meu scrie”, și trebuie să recunoaștem că încă din primele pagini ne-a adus multe aha-uri și ne-a demontat multe mituri despre citit și copii, în general. Mult timp am evitat să avem în bibliotecă acele povești clasice în care lupul cel rău este flămând și nerăbdător după pradă, în care fantomele apar sub diverse forme, în care copilul se întâlnește cu diverse frici și temeri ale sale. Dar, pentru a nu rata totuși poveștile acelea clasice, am apelat la versiuni readaptate, reinterpretate, din care reies cât mai puține astfel de ipostaze.

A fost odată o idee. De ce spun “a fost odată”? Pentru că de aici a început firul epic al unei povești care încă se scrie.

A fost odată o idee. Care s-a născut în inima unei mame, Ana Engrth Răduleț. O mamă de doi copii, mutată și stabilită în Cehia, care și-a dorit să construiască un spațiu de siguranță în care copiii să cunoască limba lor maternă și să se simtă siguri să o folosească. Mai mult decât atât, să aibă posibilitatea de a o putea vorbi și împărtăși și cu alți copii! Cum? Prin intermediul cărților.

Prima literă din această poveste s-a scris cu majusculă la Praga, în ianuarie 2021, și coincidența face că povestea a început chiar cu litera de căpătâi A de la Ana și a luat denumirea de Biblioteca Prichindeilor din Praga. O bibliotecă online pentru copiii români, care invita la ideea de șezătoare românească de pitici, justificată de limba română și iubirea pentru cărți.

Și totuși, cum a început această poveste?