Bibliotecile Prichindeilor – catalizatori ai comunităților din diaspora
Impresii de la Forumul Medierii Culturale 2025
În perioada 9–11 octombrie am avut bucuria de a participa, ca reprezentantă a Asociației Biblioteca Prichindeilor, la Forumul Medierii Culturale 2025, un eveniment organizat de Centrul Cultural Clujean, ajuns la cea de-a șasea ediție. Forumul este un spațiu unic de dialog între oameni care cred în puterea transformatoare a culturii și a lecturii – mediatori culturali, profesori, bibliotecari, scriitori, manageri culturali, educatori și activiști care văd în carte nu doar un obiect de studiu, ci un instrument de construire a comunității.
Tema din acest an, „Cuvinte care transformă”, a rezonat profund cu misiunea noastră din diaspora: creșterea de cititori și de comunități prin carte, limbă și apartenență.

În cadrul sesiunii „Cadre”, dedicată bibliotecilor ca infrastructură culturală esențială, am avut onoarea de a vorbi despre cum Bibliotecile Prichindeilor din diaspora devin spații vii, incluzive și calde, unde copiii și familiile se adună în jurul lecturii. Am povestit despre cum activitățile noastre îi apropie pe cei mici de limba română, de cultură și de rădăcini, dar și despre modul în care cartea devine liant între generații și comunități aflate departe de casă.

Am fost profund impresionată să descopăr cât de mulți dintre participanți – bibliotecari, educatori sau mediatori culturali din România – rezonează cu aceeași motivație care ne ghidează și pe noi, bibliotecarele-surori: convingerea că schimbarea reală pornește din comunitate și că, deși adesea se sprijină pe munca voluntară și efortul discret al oamenilor implicați, ea are puterea de a uni, de a inspira și de a transforma.
În România există, așa cum frumos s-a spus în cadrul Forumului, „o armată de oameni buni” care fac ca lucrurile să se miște în comunitățile defavorizate, motivați nu de interese comerciale, ci de pasiune, implicare și convingerea că prin lectură putem crește generații mai bune.
Forumul a reunit nume dragi și inspiraționale din toată țara – scriitori precum Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Carmen Tiderle și Alex Moldovan, manageri și curatori culturali precum Claudia Șerbănuță și Raluca Iacob, alături de bibliotecari dedicați, cercetători, profesori și promotori ai lecturii. Printre aceștia ne-am aflat și noi, Biblioteca Prichindeilor – o inițiativă născută din diaspora, care de multe ori se vede mică, dar care poartă cu sine forța unei comunități unite de dor, limbă și povești.

Am fost parte dintr-un dialog despre cum bibliotecile pot deveni catalizatori ai comunității, locuri unde lectura depășește gestul individual și devine o formă de participare, apartenență și reconectare.
În concluzie, această ediție a Forumului ne-a oferit nu doar inspirație, ci și reconectare cu inițiative-surori: Citim Împreună România, EduCAB, Booktruck, Boovie Festival și multe altele. Pe parcursul Forumului am avut ocazia de a sta de vorbă cu unii dintre autorii DeBasm preferați ai familiilor din diaspora (interviurile vor urma curând!) și de a descoperi noi proiecte și colaborări care deja se conturează pentru viitor.
Plecăm din Cluj cu recunoștință – pentru cărțile-cadou oferite prichindeilor noștri, pentru cuvintele de încurajare și pentru sentimentul că ceea ce facem, chiar și departe de țară, este bine și necesar.
Bibliotecile Prichindeilor continuă să fie, și prin astfel de întâlniri, puntea prin care poveștile devin comunități.
Credit foto: Roland Vaczi
Ilustrație: Cristina Labo / niz.naiu
Bibliotecar de serviciu: Petronela Bordeianu

