Cartea cuvintelor dispărutel - Mircea Stanciu

Ilustrator: Maria Brudașcă

Editura: Frontiera

Recomandare de vârstă: 6+ ani

Ruxandra Bojiță -

Biblioteca Prichindeilor din Tarragona

Despre ce e vorba?

Dârz din fire, mare iubitor de limbă, de istorie și de sens, Mircea Stanciu pornește într-o aventură pentru a salva cuvintele pierdute, chiar dispărute, care trag după ele o lume întreagă cu care noi eram familiari.

Dar cum dispar cuvintele?

Cine o fi de vină?

Știm deja că animale au dispărut din cauza oamenilor, care le- au vânat, care le- au încălcat teritoriul, care nu au îngrijit natura, stropind- o cu diferite substanțe.

Știm că unele obiecte își pierd funcționalitatea și sunt înlocuite de altele.

Oamenii părăsesc această lume pentru o incursiune într- o alta.

Dar cum ajung oare cuvintele să se piardă în neant?

Care e drumul cuvintelor uitate? Le mai putem readuce la viață?

Iată ce ne spune autorul; “Nu putem învia oamenii, însă cuvintele, da. Nu putem readuce la viață epoci dispărute, însă putem scotoci după cuvintele lor uitate prin podurile prăfuite ale minții sau prin dicționare și să le recondiționăm”.

Pornind de la această premiză și cotrobăind prin tolba cu cuvinte de-altădată, Mircea Stanciu își dă silință și alege douăsprezece cuvinte ce crede că sunt suficient de expresive pentru a merita să fie salvate.

Cum e scrisă?

După cum autorul mărturisește, cartea aceasta a fost scrisă cu un sigur gând, acela de a ne inspira. Fiind mai atenți la ceea ce rostim avem o mare putere asupra acestor cuvinte ce nu se mai folosesc și astfel le putem integra în vocabularul nostru.

Cele douăsprezece cuvinte sunt înșiruite pe câte o pagină, fiind însoțite de câteva explicații și chiar povești. Sensul lor este completat de ilustrații foarte sugestive. Mircea Stanciu mărturisește că i- a fost greu să aleagă din miile de cuvinte și ne încurajează și pe noi să ne încumetăm și să pornim în aventură.

Menirea noastră a părinților este aceea de a ține limba noastră vie cât mai mult. Cum vor putea da mai departe copiii noștri unele cuvinte dacă noi nu le folosim?

Impresionați de dorința autorului care ne propune să folosim limbajul în mod conștient și creativ, am înțeles regulile jocului și ne- am propus să ne alăturăm acestui demers ce pare că are atâta sens.

Primul cuvânt pe care Mircea Stanciu îl propune spre salvare este, făgăduință. Un cuvânt cu o rezonanță puternică și o însemnătate pe măsură: “ o făgăduință este o promisiune statornică”, pe care nu o poți încălca oricum. Acesta completează explicațiile cu expresia: “nu- ți uita făgăduința”, pe care împreună cu cei mici am sucit- o pe toate părțile și am ajuns la concluzia că este musai să ne ținem de cuvânt pentru a ne împlini menirea. Vom vedea mai apoi cum poți cotrobăi cu spor în tine însuți; cum îți poți găsi menirea ori cum prin tihnă, poți simți liniștea la care aspiri; cum poți gusta o snoavă de- a lui Nastratin și mai ales cum reușești să stai departe de gogomanii care îți mâhnesc inima; cum lupu- și schimbă părul, dar năravul ba; cum e bine să ne tămăduim și sufletul și nu doar corpul; cum să discerni între cutezanța cea bună și cutezanța nelalocul ei; cum poate fi astâmpărată foamea, setea ori dorul; cum poți făuri o meserie și cum toate cuvintele cu tâlc sunt vindecătoare.

Cum e ilustrată?

Ilustrațiile sunt grăitoare. Simbolistica literelor din care sunt formate cuvintele completează perfect sensul acestora.

Maria Brudașcă a gândit într- un mod inedit aceste ilustrații, folosind culori calde contrastante pe alocuri, purtându- ne parcă prin locurile acestor cuvinte uitate și totodată readucându-le la viață.

Ilustrațiile cuvântului menire ne prezintă câteva obiecte specifice unor meserii.

Două cărți deschise ce ar putea reprezenta menirea unui scriitor, formează un M; Lirera E ia mai întâi forma unei macarale, ca apoi să fie alcătuită din trei portative cu note, asta simbolizând menirea unui cântăreț, un I se transformă într- o pensulă, iar R este o dansatoare grațioasă.

În acest sens autorul ne sugerează să îndrăznim, să cutezăm să dăm frâu liber imaginației: “Dacă ilustrația te inspiră, ia un caiet nou, cu foaie fină, și rescrie cuvântul așa cum ți se pare mai potrivit. Joacă-te cu literele, caligrafiază, inventează, descoperă sensuri. Caligrafia e o îndeletnicire atât de minunată, că în vechime exista o meserie în sine, aceea de caligraf”.

Ce ți-a plăcut?

Mi- a plăcut mult acest joc de cuvinte, “Cotrobăind, am dat de mine”. Revederea acestui cuvânt mi- a amintit de verile petrecute în satul meu natal, de zilele lungi de vară când cotrobăiam prin podul conacelor pentru a găsi uneltele de lucrat fânul cosit sau de serile în care mergeam la munte și pentru că era deja întuneric și nu aveam lampă în stână, cotrobăiam să găsesc ce aveam nevoie.

Cea mai profundă discuție pe care noi am avut- o a fost pe marginea cuvântului menire. Sunt recunoscătoare că am reușit să le vorbesc copiilor despre acest cuvânt cu adevărat măreț, care ne reamintește “că viața are sens și există o chemare pentru fiecare”, după cum ne spunea și autorul nostru.

Însă de departe cuvântul cu cel mai mult sens pentru mine este: tihnă, iar ceea ce a scris autorul m- a marcat: … va dispărea cuvântul tihnă, dar va dispărea și tihna în sine: viața lipsită de griji, odihna, repaosul, calmul, astâmpărul, netulburarea, mulțumirea”.

Cred cu tărie ca acesta este unul din cuvintele pe care ar trebui cu toți să îl folosim și să trăim această stare de liniște și mai mult decât atât sa- l lăsam moștenire copiilor noștri.

De cele mai multe ori cărțile au un final. Îmi place tare mult că aici autorul ne invită în lumea cuvintelor pentru a- i continua poveste și chiar dacă el s- a oprit, a fost un premergător excepțional pentru noi. În semn de mulțumire, musai să dăm mai departe această carte și să continuăm să scotocit cu stăruință în căutarea altor și altor cuvinte uitate și să ne încumetăm să- i învățam și pe copiii noștri. Cu siguranța, asta nu le va opri evoluția în era cuvintelor împrumutate și prescurtate .

Ce a spus copilul tău despre ea?

Copiii sunt de- a dreptul fascinați de ilustrațiile realizate impecabil de Maria Brudașcă.

Am povestit despre semnificația cuvântului făgăduință pentru că ne- am propus să- l folosim de acum înainte; explicația autorului ne- a motivat și cred că cei mici au înțeles cât de important este să ne ținem cuvântul dat, pentru că o făgăduință, e mai mult decât o promisiune.

Ne place mult jocul pe care Mircea Stanciu îl propune și peste care am dat la finalul cărții: clubul cuvintelor dispărute, unde scriitorul ne invită să facem un exercițiu pentru a învața cât mai multe cuvinte ce nu se mai folosesc iar la sfârșitul săptămânii putem stabili un clasament în funcție de cât de implicați am fost și cât de profund am lucrat.

Unul din cuvintele salvate de noi este “a zori”, pe care nu- l mai foloseam.

La bibliotecă

Cartea se bucură de caldura bibliotecii noastre de anul trecut. Chiar dacă în vacanța de vara le- am recomandat- o părinților, nu a fost împrumutată.

De fiecare dată când citim cartea mă gândesc la un lucru,stăbunicii și bunicii noștri s- au stins pe rând însă amintirile noastre au rămas și trăiesc tocmai datorită cuvintelor pe care ei le rosteau și pe care ni le- au lăsat în pază, ca pe ceva de mare preț. Ne rămâne doar să le dăm mai departe cu recunoștință și iubire, iar această carte nu este doar un imbold în acest sens, este primul pas, ce de altfel este cel mai important.

O recomanzi?

Cu siguranță. Cartea cuvintelor dispărute este minunată și vă încurajez să le- o citiți copiilor cu încredere.

Chiar dacă pe pagina Editurii Frontiera este recomandată de la 7+, cred că și cei mai mici se pot bucura de ea. Micii noștri prichindei sunt mereu încântați și dornici să o aleagă.

Apariția cuvintelor noi este o adevarată provocare pentru noi. De asemenea, îndrăgesc să își imagineze ei povești în jurul literelor ilustrate.

Ce ne mai recomanzi?

Scrisă de același autor, “Cartea meseriilor pierdute”, – unde vom descoperi douăsprezece meserii duspărute sau pe cale de dispariție, prezentate prin intermediul uneltelor specifice lor, anecdote istorice și meditații asupra formelor lor din zilele noastre.

Aiurea-n tramvai, cartea Adinei Roseti este o altă poveste dedicată cuvintelor, dar de această dată, expresiilor.

Sunt sigură că va fi tare îndrăgită de micii cititori.

Despre autor

Mircea Stanciu s- a născut în Negoiu, un oraș din județul Buzău și a studiat istoria și științele sociale. Copilăria de pe dealurile Buzăului a fost minunată, autorul purtând- o mereu în suflet.

S- a aventurat mereu în căutarea sensului, mare iubitor de caligrafie și dornic să împărtășească cuvintele cu tâlc și celor mici, a scris această carte și “Cartea meseriilor dispărute”.

În timpul studiilor doctorale din Quebec a fost preocupat de istoria orală iar cu ajutorul cuvintelor a intenționat să găsească calea spre filocalie.

Pe sfârșit, aș vrea să las aceste rânduri pe care le- am remarcat în interviul acestui minunat scriitor care în 2019 a plecat spre ceruri în căutarea sensului de altădată și care cred că sunt de mare însemnătate:

“Dacă vom înceta să mai avem aceleași cuvinte și aceleași sensuri cu copiii noștri, într- o bună zi- și asta se întâmplă deja!- , această legătură între noi se va stinge. E simplu. Bineînțeles, nu-i vorba numai de cuvinte, ci de tot ce înseamnă împărtășirea dintre noi, ieșirea în afara noastră prin relatările pe care le facem zilnic, prin poveștile vieții noastre, prin sensul pe care îl dăm experienței imediate, bucuriei, suferinței, dar care fundamental se sprijină pe cuvânt. “

December 2, 2024