Ursulețul Tur- Retur - Julia Donaldson
Ilustrator: Rebecca Cobb
Editura: Cartea copiilor
Recomandare de vârstă: 4+ ani
Ruxandra Bojiță -
Biblioteca Prichindeilor din Tarragona
Despre ce e vorba?
Cum e scrisă?
Cartea este scrisă în același stil ca și celelalte cărți ale Juliei Donaldson; versuri jucăușe, rime împerecheate, cuvinte simple pe înțelesul tuturor, bucuria regăsirii și recunoștința sunt doar câteva aspecte ce ne pot îmbia să le- o citim celor mici.
Autorii pentru copii sunt descriși ca fiind în contact cu copilul interior. În cazul Juliei, putem constata că imaginația copilului interior este inepuizabilă și cu siguranță își are izvorul în versurile citite în copilăriei. Dragostea ei pentru versuri se naște odată cu volumul de 1000 de poezii pe care tatăl său i- l dăruiește. De atunci începe să vorbească în rime.
Cum e ilustrată?
Consider că ilustrațiile joacă un rol important în toate cărțile pentru copii. În cele scrise de Julia Donaldson am avut mereu impresia că tind să fie cumva în umbră, pentru că ritmul poveștii sale este unul alert, evenimentele petrecute acolo ținându-te cu sufletul la gură, minimalizând importanța ilustrațiilor.
În cazul acestei cărți, mijloacele de transport și mașinăriile folosite în construcții, ne- au cucerit încă de la început. Autoarea cărții mărturisește că i- a cerut Rebecăi să ilustreze câteva mașini pentru că unul din nepoții ei iubea tare mult utilajele la acea vreme.
Ilustrațiile Rebecăi Cobb sunt încântătoare, pornind de la copiii ce stau în jurul învățătoarei, până la camionul ce duce gunoiul, de la imaginea pescărușului ce- l cară în cioc pe ursuleț până la imaginea bibliotecii doldora de cărți și copii. Ilustratoarea alege să folosească culori calde, imaginile debordând de lumină și frumos.
Ce ți-a plăcut?
Mi- a plăcut traducerea lui Florin Bican, care este impecabilă.
Ce a spus copilul tău despre ea?
La bibliotecă
Cărțile amuzante, cărțile în versuri sau cărțile cu animale și mașini sunt tare iubite la noi în bibliotecă. “Ursulețul Tur- Retur” a ajuns la noi anul trecut și a fost împrumutată o singură dată.
O recomanzi?
Ce ne mai recomanzi?
Pentru că suntem încântați de poveștile scrise în rime, semnate de Julia Donaldson, vă vom recomanda și celelalte cărți semnate de ea, pe care noi le- am citit: “O casă mai mică decât o cutie”, “Gruffalo”, “Puiul lui Gruffalo”, “Cățelușa din spital”, “Nițeluș Spiriduș”, “Loc la voi pe măturoi”, “Maimuțică Bramburica”, “Melcul și balena”, “Cel mai fain uriaș”, “Copilul Cavernelor”.
Despre autor
Julia Donaldson s- a născut în Hampstead, Londra, unde a copilărit cu sora, părinții și bunica sa, într o casă victoriană. Își amintește că bunica le desfăcea plicuri pentru a scrie si a desena pe ele și că prima poveste pe care a scris- o a fost pe când era elevă și era despre un iepure cu urechile portocali ca un morcov.
A plecat apoi la Bristol pentru a studia Teatru și Franceza.
Acolo l- a cunoscut pe soțul ei, care studia medicina si cânta la chitară. Au cântat mulți ani împreună, chiar și în fața cafenelelor, unde își puneau o pălărie pentru a strânge bani.
Publică prima carte în 1993 după ce scrisese versurile cântecului “A Squash and a Squeeze”, iar senzația de a o ține în mână ii pare incredibilă. În 1999 apare “Gruffalo”, care rămâne una dintre cele mai îndrăgite cărți din toate timpurile.
A publicat peste 200 de titluri și a cooperat cu diferiți ilustratori printre care Axel Scheffler, Rebecca Cobb, Sara Olgivie. Este iubită și apreciată, însă de- a lungul timpului au apărut și cârcotași, care l- au făcut pe autorul Rob Biddulph să afirme: “Unii autori sunt puțin adulmecători în privința ei, dar cred că este doar o gelozie pură și simplă, pentru că are atât de mult succes și are tot acel spațiu pe raft”… „Dar există un motiv pentru asta: ea este un geniu.”

