În povești cu Alex Moldovan
„Umorul și ritmul sunt esențiale când scrii pentru copii.
Dacă nu-i prinzi repede, i-ai pierdut, și pe bună dreptate. ”
Într-o săptămână ploioasă de primăvară l-am întâlnit pe Alex Moldovan în Bologna, unde a participat ca autor reprezentant al României la târgul internațional de carte pentru copii — unul dintre cele mai importante evenimente dedicate literaturii pentru cei mici.
În fiecare an, orașul devine un punct de întâlnire pentru autori, ilustratori și edituri din întreaga lume. L-am întâlnit pe Alex chiar în centrul acestui univers efervescent, imediat după ce urcase pe scenă în cadrul unei conferințe dedicate drepturilor copiilor.
Ne-am retras apoi la standul României, unde, printre cărți și povești, am stat de vorbă despre scris, copii și legătura cu limba română — mai ales pentru cei care cresc departe de casă.
Cum ai devenit scriitor? A fost un vis din copilărie sau un drum descoperit pe parcurs?
Cred că prin clasa a doua mi-am dat seama cât de mult îmi place să scriu și să citesc. Nu m-am gândit atunci la o carieră literară, eram prea mic ca să-mi pun problema în termenii ăștia. Cu toate astea, ideea s-a cuibărit în mintea mea și m-a urmărit cu tenacitate în toți anii în care am avut alte profesii. Dacă mă uit înapoi, îmi dau seama că tot ce am făcut a gravitat, într-un fel sau altul, în jurul cărților: am fost librar, apoi, timp de peste douăzeci de ani, traducător. Scrisul a venit firesc, ca o continuare, nu ca o ruptură. N-a fost o revelație bruscă, ci mai degrabă o revenire la ceva ce era deja acolo.
Cărțile tale sunt pline de umor și situații neobișnuite. Ce te inspiră să scrii pentru copii? De unde pornesc, de obicei, ideile tale?
Umorul și ritmul sunt esențiale când scrii pentru copii. Dacă nu-i prinzi repede, i-ai pierdut, și pe bună dreptate. Copiii nu au răbdare pentru lucruri care nu-i implică, iar eu îi înțeleg perfect, pentru că funcționez cam la fel. Încerc să scriu genul de cărți pe care mi-ar fi plăcut să le citesc când aveam vârsta lor. Cu privire la idei, ele vin din tot felul de locuri: din întâmplări aparent banale, din întrebări incomode, din situații în care realitatea o ia puțin razna. Din fericire, viața ne ajută tot mai des la capitolul ăsta. Și, dacă e să fiu sincer, sursa principală rămân cărțile citite în copilărie și adolescență. Scriitorii sunt mult mai datori altor scriitori decât le place să recunoască.
Multe dintre poveștile tale se desfășoară în orașe europene pe care le-ai vizitat. În ce măsură te inspiri din experiențele și observațiile din călătorii sau din viața ta personală?
Așa cum spuneam deja, îmi iau inspirația de peste tot, inclusiv din locurile noi în care ajung. Iar personajele mele au călătorit deja mai mult decât am făcut-o eu. Fiecare volum din seria cu Dani G., de pildă, se desfășoară într-un oraș diferit, iar unul dintre volumele viitoare va avea loc tocmai în New York, oraș pe care nu l-am văzut încă, dar unde mi-ar plăcea să ajung la un moment dat. Din motive ușor de înțeles, lucrul acesta nu se va întâmpla în următorii doi-trei ani.
Pentru tine este importantă relația cu cititorii. Cum reușești să rămâi conectat la universul lor și la ceea ce îi preocupă?
Relația cu cititorii e esențială și, în același timp, foarte simplă: pe copii trebuie să-i iei în serios. Nu să le vorbești de sus și în niciun caz nu să le dai sfaturi. Cred că au parte de suficientă dădăceală acasă și la școală ca să-i mai zăpăcim și noi, scriitorii cu asta. Pe cititorii mei îi întâlnesc aproape săptămânal la întâlnirile și atelierele pe care le desfășor în școli. Primesc întruna mesaje, întrebări, uneori observații foarte directe, ceea ce e aur curat pentru un scriitor, dacă treci peste orgoliu. Încerc să rămân atent la felul în care gândesc, la ritmul lor, la ce îi amuză și la ce-i sperie.
Activitatea noastră se desfășoară în diaspora, unde lectura în limba română poate fi uneori o provocare. Cum vezi bilingvismul în familiile de români din străinătate? Crezi că lectura în limba maternă îi poate ajuta pe copii să păstreze legătura cu limba română?
Bilingvismul e un avantaj, dar limba română are nevoie de prezență constantă. Nu e vorba doar de vocabular, ci de felul în care copilul începe să simtă limba, s-o folosească nu doar corect, ci natural. O carte citită în română e un exercițiu lingvistic și o legătură cu limba vie. Sigur, pentru asta și cărțile trebuie să fie potrivite cu vârsta și preocupările lui.
Ești și tată. Ce sfat ai pentru părinții ai căror copii nu sunt atrași de lectură? Există strategii care funcționează cu adevărat?
Pentru părinții copiilor care nu citesc, aș zice așa: chill, relaxați-vă puțin. Nu există o rețetă secretă și, în general, cu cât insiști mai mult, cu atât cresc șansele să obții efectul invers. Mai bine creezi contextul, adică lași cărți prin casă, citiți împreună, chiar și zece minute. Lăsați copilul să aleagă (chiar dacă alege ceva ce vi se pare dubios). Și, foarte important, exemplul personal. E greu să convingi un copil că e bine să citești dacă tu nu ai mai deschis o carte de la Baltagul încoace.
Recomanzi frecvent cărți pentru copii în newsletterul tău. Ne poți sugera un top 5 de cărți în limba română potrivite pentru copiii care cresc în diaspora?
Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov
Recreația mare, de Mircea Sântimbreanu
Șosețica, de T.O. Bobe
Copacul cu 13 etaje, de Andy Griffiths Terry Denton (și restul volumelor din serie)
Cam orice carte de Roald Dahl
Îi mulțumim lui Alex Moldovan pentru deschidere și pentru contribuția sa la apropierea copiilor de lectură și de limba română, oriunde s-ar afla.