Rondul bibliotecilor - Biblioteca Prichindeilor din Londra

După primul atelier de la bibliotecă din Harlesden, am simțit că am pornit cu dreptul – Roxana emana acel entuziasm care la mine se diminuase, avea un plan, era bine organizată, se gândea cum am putea obține bani pentru a crește fondul de carte.

În aceeași seară, am primit un mesaj de la Anamaria, colega noastră dragă de la Biblioteca Prichindeilor din Belgia: mă întreba dacă vreau niște cărți.

– Cărți? Ooo, sigur!!!

Nici că se putea o veste mai bună! O lună mai târziu i le duceam Roxanei și organizam un alt atelier împreună.

Nu m-am gândit că avea să fie, deja, ultimul. Realitatea se încăpățânează uneori și ne bagă în sertare visele, ca și cum nici n-ar fi fost. Roxana a simțit că-i prea mult. A luat o pauză. Mi-ar plăcea tare mult să revină când se va simți pregătită. 

În martie, din nou pe cont propriu, am pus la cale un atelier minunat: “Semn de carte pentru mama”. De data aceasta nu a mai fost în Londra, ci la Biblioteca din Bishop’s s Stortford, orașul în care ne-am mutat între timp. Am cunoscut comunitatea, copiii s-au bucurat de activități, de povești, mamicile au plecat cu flori și semne de carte.

Apoi a urmat vacanța de Paște, iar noi ne-am dorit să petrecem măcar o parte din ea în locurile copilăriei mele. 

Așadar, am călătorit în România și pentru că iubim tare mult muntele, ne-am hotărât să facem o drumeție pe unul din vârfurile din Munții Retezat, destul de aproape de locul unde am crescut. Acolo sus, era încă zăpadă. Învățăcei fiind, ne-am pus toată încrederea în oamenii locului, cei care cunosc potecile ca-n palmă. Nu mi-am ascultat intuiția… la fel ca un copil ce se lasă pe mâna profesorului lui, am făcut ce mi s-a spus. N-a fost deajuns… sub stratul de zăpadă, era unul de gheață și a fost suficientă o clipă ca picioarele noastre să o ia la vale. Mâna fiului meu, Petru, era in mâna mea, dar alunecam atât de tare încât la un moment dat ne-am desprins unul de altul… îl vedeam în spatele meu și mă simțeam atât de neputincioasă… Apoi au început alte gânduri: cel mare, Luca, rămăsese sus, aproape de vârf, oare ce-o fi în mintea lui? Speram doar să nu se arunce și el după noi. M-am oprit într-un grohotiș la câteva zeci de metri mai jos și câteva secunde mai târziu, prichindelul mic a ajuns și el acolo….l- am privit cu teamă pentru că mâ gândeam că-i rănit, dar era destul de bine, însă pe copilul mare nu-l mai vedeam. 

Cu picioarele tremurând, cu glasul pierit, cu ochii plini de lacrimi, ne-am îmbrățișat după mai bine de vreo oră. Văzusem că nu mai am telefonul, dar atât de îngrijorată eram pentru puiul mare ce era cu inima cât un purice, încât nu puteam să mă mai gândesc la asta, chiar dacă aveam toate pozele din ultimii ani în el. 

Pierdusem telefonul, dar primisem o lecție de viață, pierdusem toate pozele, dar puteam să-mi îmbrățișez copiii și să facem altele.

Apoi a urmat o pauză și la bibliotecă… 

Dar așa e viața, își urmează cursul. Ne-am pus pe picioare pentru că aveam treabă, nu glumă.

Proiectul de finanțare scris de colegele noastre la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni ne-a adus vreo 300 de cărți în bibliotecă și odată cu ele dorința de a ne revedea cu comunitatea, de a citi împreună, de a relua împrumuturile. Am organizat trei ateliere și, în sfârșit, am suflat cu viață și entuziasm și spre clubul de grădinărit. 

Se spune că timpul vindecă rănile, dar nu prea mă încred în vorbele astea… Le-o fi vindecând pe cele de pe corp, dar ce te faci cu cele de pe suflet? De-a lungul vremii, cărțile au fost cele mai bune leacuri pentru mine și un prieten de nădejde când alții au judecat, când alții au plecat, când alții au ales să închidă ochii, când altora nu le-a păsat.  Am aflat din cărți că nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător și astfel am început să integrez vinovăția pe care o simțeam după experiența căzăturii din Munții Oslea și abia așteptăm următoarea drumeție. Și următoarele experiențe de la bibliotecă 🙂

Acestea au fost veștile din Londra. 

Bibliotecar de serviciu: Elena Diana Stanci.
Ține aproape, îți povestim cu bucurie cum aducem prietenie în comunitățile micilor cititori din diaspora.
#bibliotecaprichindeilor