Aiurea-n tramvai - Aventurile lui Anton în Țara Cuvintelor Anapoda
Autor: Adina Rosetti
Ilustrator: Livia Coloji
Editura: Curtea Veche
Recomandare de vârstă: 6 ani+
Prin Țara Cuvintelor Anapoda
Ancuța -
Biblioteca Prichindeilor din Austria
Despre ce e vorba?
Atunci când se înfurie, Anton folosește cuvinte nepotrivite. Ca cei mai mulți dintre noi. Nici nu rezolvă nimic și, uneori și rănește pe alții. Pentru că, ce nu înțelege, de fapt, Anton, e că în cuvinte este multă putere. Multă. Așa că universul se hotărăște să îi dea o lecție prin care el va înțelege cât de importante sunt cuvintele.
Pur si simplu într-o zi, după o ceartă cu sora lui mai mare care, în ultima perioadă are alte preocupări și nu prea mai vrea să se joace cu el, Anton se trezește departe de casa lui, într-o altă țară, ba chiar o altă lume, aș spune eu: Țara Cuvintelor Anapoda.
Acolo întâlnește tot felul de personaje, oameni și animale, care au câte o caracteristică definitorie, un pic ciudată:
Teleleu Tănase doar se plimbă, doar umblă, hoinărește.
Coate-goale are cămășile rupte în dreptul coatelor și, în plus, umblă noapte pe la alți oameni și le decupează și lor hainele în dreptul coatelor.
Să vă spun ce fac Zgârie-brânză și Linge-blide? 🙂
Cartea este ca o epopee a încercării lui Anton de a ajunge înapoi acasă.
Cum e scrisă?
E, uite aici lucrurile devin cu adevărat speciale. Aventuri. Copii care își caută drumul spre casă. Personaje speciale. Animale care vorbesc. De toate am mai auzit.
Dar de o carte în care toate expresiile pe care noi românii le folosim la figurat, să fie luate la propriu nu am mai auzit.
Să te bată norocul! Cine să mă bată? De ce să mă bată?
Ce face domnul acela? Își caută mințile. Pentru că și le-a pierdut.
După ce și-a cerut scuze, a ieșit din casă ținând în mână piatra albastră care până atunci îi apăsa pe inimă.
S-au dus în parc, au scos foarfeca și au început să taie frunzele. Pentru câini. Pentru că altceva nu aveau ce să facă.
Îți vine să râzi? E ok, să știi. Și noi am râs. Pentru că sunt multe situații absurde, eu ți-am scris aici doar despre câteva. Dar cartea are 65 de pagini mari, cu 145 de astfel de expresii puse în contexte atât de bine alese că de multe ori m-am oprit din citit și am căzut pur și simplu în admirație față de ingeniozitatea scriitoarei.
Folosim cuvinte și expresii fără să ne gândim vreodată la sensurile proprii. Când auzi pe cineva că spune despre altcineva că e om cu scaun la cap, imediat te duci cu gândul la faptul că e deștept, cult, educat. Nu îți imaginezi un om care merge prin lume cu capul acoperit de șezutul unui scaun alb de la ikea și cu pernuță gri. Bine, acum probabil tocmai ți l-ai imaginat, așa-i? 🙂
Povestea în sine este frumoasă. Pentru că Anton, deși la începutul poveștii pare un băiețel mai puțin înțelegător, el se dovedește a fi un copil empatic, intuitiv, descurcăreț și foarte, foarte inovativ, exact ca Leonardo da Vinci, idolul lui.
Cum e ilustrată?
Ilustrațiile sunt atât de importante în cartea asta încât cei în puterea cărora a stat decizia asta, au hotărât să treacă numele ilustratoarei, Livia Coloji, sus, pe coperta 1, chiar lângă numele scriitoarei. Nu fiecare situație și nu fiecare personaj a putut fi explicat în cuvinte, mai ales pentru un copil, și ilustrațiile au ajutat mult. Cartea abundă în ele și eu le găsesc foarte sugestive și potrivite pentru tonul și mesajele cărții.
Ce ți-a plăcut?
Lecția mea preferată este cea legată de puterea cuvintelor, dar nu este singura lecție pe care copiii noștri o pot învăța de aici. Pe zona de dezvoltare a empatiei sunt mai multe. De exemplu, în carte este un singur personaj negativ. Un tâlhar, un răufăcător: Coate-goale. El este cauza supărării și spaimei multor copii și el este motivul pentru care Teleleu Tănase nu se poate întoarce la casa, pomul și copilul lui și doar umblă prin lume. Dar pe măsură ce ițele se desfac, aflăm că el suferă, că i-a fost greu, că a dus o viață grea și că nu vrea să facă rău nimănui. Și asta îmi place, pentru că îi învață pe copii că, în cele mai multe situații, oamenii nu sunt răi sau buni, oamenii sunt complecsi, situațiile sunt complicate și că trebuie să privim din mai multe perspective și unghiuri și să nu judecăm până nu știm tot adevărul.
Ce a spus copilul tău despre ea?
Am citit cartea în trei seri consecutive. În prima seară nivelul meu de energie era ridicat. Am râs, ne-am amuzat de absurditatea situațiilor, am dezbătut cu copiii expresiile și replicile, am dat exemple personale și ne-am tot întrerupt unii pe ceilalți.
În seara următoare eram obosită și, deși cartea ne plăcea și voiam să vedem cum și dacă ajunge Anton înapoi acasă, eu nu am găsit în mine resursele necesare să le explic copiilor așa cum ei și așa cum cartea ar fi meritat, fiecare expresie. Așa că în cea de-a treia seara a trebuit reluăm ce citisem cu o seară înainte.
Ce vreau să-ți spun e că asta nu este o carte pe care să o poți citi cursiv, este o carte care la fiecare propoziție te provoacă să discuți cu copilul tău. Ăsta îi e sensul. Să-i explici, să înțeleagă sensurile proprii și figurate ale unor expresii pe care le aude, poate, pentru prima oară.
La bibliotecă
Cărțile amuzante sunt mereu iubite la evenimentele pe care noi le organizăm. Așa că am citit de mai multe ori din cartea asta pasaje și ne-am folosit de lista de la finalul cărții, unde sunt trecute toate expresiile întâlnite în carte și am lansat discuții cu copiii despre ce cred ei că înseamnă o expresie sau alta. Din păcate am ajuns la o vârstă la care, dacă nu notez, uit, deși au fost unele replici super delicioase pe care eram sigură că nu le voi uita, totuși am făcut-o.
Dar ca să mă revanșez un pic, îți las aici o serie de videoclipuri făcute de cei de la Curtea Veche, editura care a publicat această carte, unde puteți vedea mini interviuri cu copilași care ne spun părerea lor despre anumite expresii: răbdări prăjite, să nu-ți vezi lungul nasului, să-ți răcești gura de pomană și multe altele.
Ce ți-ar fi plăcut să fie diferit?
O să caut nod în papură ca să răspund la întrebarea asta. 🙂
Poate mi-ar fi plăcut să aibă un format mai mic, astfel încât să o putem lua cu noi peste tot și să ne distrăm întrebând oamenii ce înseamnă expresiile de la finalul cărții sau să ne provocăm unii pe ceilalți să le folosim în propoziții. 🙂
O recomanzi?
Este o carte de care se poate bucura oricine. Provoacă discuții, copiii învață multe expresii, noi, adulții, ni le amintim. Dar cred că pentru noi, cei care locuim în diaspora, cartea are o altă însemnătate, pentru că la noi riscul de a pierde contactul cu zicalele și vorbele înțelepte folosite de bunicii noștri, este mai mare. Așa că da recomand ca fiecare părinte care crește un pui de român în afara țării, să facă rost de cartea asta. Fetele de la Librăria Disapora Citește livrează oriunde în Europa.
Ce ne mai recomanzi?
Acum ceva timp, pe pagina de Facebook a Asociației Biblioteca Prichindeilor a fost o postare despre un proverb. În secțiunea de comentarii au fost multe recomandări de cărți asemănătoare. Îți las aici postarea ca să te inspiri de acolo.
La acea postare a comentat însăși Adina Rosetti care ne-a dezvăluit că Aiurea-n tramvai urmează să fie reeditată la Editura Arthur.
Despre autor
Adinei Rosetti îi place înghețata de fistic. Este scriitoare, jurnalistă și mamă de Anton și de Clara, exact ca personajele din carte.
Are și două cărți pentru adulți, dar cel mai mult îi face plăcere să inventeze povești pentru copii. Când era eleva și a trebuit să scrie bine cunoscuta compunere „ Ce ai făcut în vacanță„, după ce a scris primele 5-6 pagini cu lucruri pe care chiar le făcuse, s-a trezit că următoarele 20 de pagini fuseseră umplute cu povești despre extratereștri și aventuri care se întâmplaseră doar în mintea ei. 🙂
Este una dintre cele patru scriitoare membre fondatoarea ale asociației De basm prin care promovează lectura în rândul copiilor și adolescenților.