Poți să fluieri, Johanna- Ulf Stark
Traducător:Sergiu Păduraru
Ilustrator: Anna Höglund
Editura: Cartea Copiilor
Recomandare de vârstă: 6 - 12 ani
Despre ce e vorba?
În timp ce se joacă cu prietenul său Ulf, Berra află că acesta și va merge să-și viziteze bunicul cu ocazia zilei lui de naștere și că va primi bani de la acesta, lucru care i se pare foarte interesant.
Dar în inima lui Berra încolțește o întrebare: “Eu de ce nu am un bunic?”. Așa că pune la cale un plan și, Împreună cu Ulf, merg în vizită la un azil de bătrâni în căutarea unui bunic. Acolo îl întâlnesc pe Nils, un bătrânel tare simpatic, care parcă îl aștepta dintotdeauna. Vizibil emoționat, băiețelul îi dăruiește o gălbenea și de aici începe aventura. Berra vine și în zilele următoare să îl viziteze pe bătrân și astfel acesta îi devine tot mai drag. Petrec timpul împreună fie în camera sa, fie în cantina sau curtea căminului, unde povestesc. Într- o zi chiar încropesc un zmeu dintr-o eșarfă din mătase și încearcă să-l înalțe. Vântul nu-i ajută deloc, dar nu renunță. Legătura ce se zidește între ei îl face pe bunic tot mai încrezător așa că începe să fredoneze un cântec dedicat soției sale: Johanna. Împresionat de felul în care fluieră, Berra își dorește și el să învețe, însă îi e greu. Bătrânul îl încurajează și-i spune că totul e posibil. În apropierea aniversării celui ce-i devenise bunic, Berra își sparge pușculița pentru a-i cumpăra cea mai mare țigară de foi. Însă asta nu e tot. Cei doi băieți pregătesc și alte surprize pentru petrecerea ce aflăm mai târziu că va fi ultima aniversare a bătrânului Nils.
Cum e scrisă?
Textul e ușor de parcurs de părinții care îl citesc copiilor, dar și de prichindeii care o fac ei înșiși, fiind presărat cu descrieri ale spațiului în care se petrece acțiunea. Cuvintele folosite sunt simple, fără arhaisme, regionalisme sau expresii greoaie. Astfel, limbajul autentic și firul narativ ne țin cu sufletul la gură pe tot parcursul cărții. Povestea este alcătuită din dialogul celor 3 personaje: Ulf, Berra și bunicul Nils, însă, pe alocuri, apare și tușica Tora, cea care le dă copiilor vestea pierderii bâtrânului sau asistentele de la centrul de persoane vârstnice. Descrierile sunt scurte, pe înțelesul tuturor și scot în evidență frumusețea cadrului natural, iar prin prezența acestor elemente din natură, observăm bucuria bunicului, care până la întâlnirea cu Berra stătea închis în camera lui și uitase și cum cântă păsările.
Cum e ilustrată?
Anna Höglund este o autoare și ilustratoare desăvârșită, considerată una dintre cele mai importante din Suedia. Datorită colaborării ei cu Ulf Stark, ne putem bucura astăzi de aceasta carte minunată. Prin “Poți să fluieri, Johanna”, carte pe care a ilustrat-o în 1992, Anna ne poartă agale, mai întâi prin pașii zugrăviți de Ulf și Berra în parc, apoi la cei ce se imprimă pe pomul din grădina lui Gustavsson la furatul cireșelor în miez de noapte, din această lumea inocentă a copilăriei până la cea în care cei doi copiii îl vor conduce pe drumul spre cer pe bătrânul Nils.
“Am lucrat cu cărți ilustrate toată viața mea profesională. Pentru mine, cartea ilustrată este expresia artistică supremă. Faptul că este adesea destinată copiilor nu ar trebui să o facă mai puțin serioasă sau de o calitate artistică mai scăzută. Mă face fericită să știu că cititorii mei au adesea vârste diferite. Imaginile comunică non-verbal și asta este universal prin cărțile ilustrate.” Ilustrațiile sunt prezente pe fiecare pagină, un aspect îmbucurător pentru copiii ce iubesc să asocieze textul cu imaginea, fiind atât de realiste încă te poți identifica ușor cu ele. Ne-a împresionat imaginea în care cei trei sunt cocoțați care pe unde apucă în cireș, iar copiilor le-a plăcut tare mult cum Berra și Ulf dau drumul zmeului la sfârșitul poveștii: “Mami, în sfârșit au reușit, s-a înălțat până la bunicul lui”.
În 2016 a primit o mențiune specială la Premiul Bologna Ragazzi și la Premiul Astrid Lindgren. Motivația juriului: „Anna Höglund scrie și ilustrează într-un mod care este poetic și precis, voinic și frumos, contemporan și atemporal despre relații, emoții, identitate și creștere și care mișcă și rămâne atât cu cititorii mai tineri, cât și cu cei mai în vârstă.”
Ce ți-a plăcut?
Născută parcă din joacă și din curiozitate ori poate din prea multă iubire pe care uneori o simțim dar nu avem cui să o împărtășim, cartea ne îndeamnă să nu așteptăm prea mult și să ne bucurăm de tot ce ne înconjoară. Recunosc, eu plâng de fiecare dată când o citesc și plâng poate pentru că nu mai am niciun un bunic sau poate că băieții mei nu au unul aproape și tare mi-ar plăcea să ne găsim și noi unul precum a făcut Berra. Sfârșitul poveștii, pălăria lăsată pe scaun și obiectele dispărute din camera lui Nils ne-au făcut să reflectăm împreună la momentul în care ne vom despărți de cei dragi pentru că viața nu este veșnică. Copiii au înțeles că moartea este ceva firesc și sufletele care îmbătrânesc se pot odihni în pace printre norii albi și călduroși, aproape de cer, de lună și de stele. Am strecurat această carte în sacul lui Moș Crăciun, anul trecut, în România, după 3 ani de la plecarea bunicii Maria la ceruri, am citit-o atunci și i-a ajutat mult pe cei mici să înțeleagă de ce lacrimile-mi curg de fiecare dată când ajung în acel loc, unde mă încearcă atât de multe stări, unde trăiesc un amalgam de sentimente și unde am înțeles că oricât de tare ne-am opune, viața își urmează cursul ei firesc.
Ce a spus copilul tău despre ea?
Mama, mi-ar plăcea să găsesc un bunic aproape de mine, pe care să-l vizitez mai des și pe care să-l invit la ziua mea. Asta mi-a spus Luca zilele acestea când am reluat cartea pe care nu o mai citisem de ceva timp. De asemenea, emoția pe care o transmite autorul în ziua în care Berra îl vizitează pentru prima dată pe bătrânul Nils, l-a făcut să se identifice cu el, fiind un copil foarte emotiv și să-mi spună că m-ar fi rugat pe mine să-i dau floarea și că el i-ar fi adus niște gogoși cu ciocolată.
Ridicarea zmeului reprezintă o reușită pe care copiii noștri au privit-o emoționați și ne-am propus ca la următorul atelier să înălțăm zmeie în amintirea bunicului Nils și a tuturor bunicilor ce nu mai sunt.
La bibliotecă
Cartea nu a fost împrumutată până acum, însă sunt convinsă că are potențial și abia aștept ca și alte mămici din comunitate să o descopere, să o împrumute și de ce nu, să adopte și ele câte un bunic din centrele de persoane vârstnice care sunt la tot pasul aici.
O recomanzi?
O recomand cu mare, mare drag, pentru mesajul puternic și valoros, pentru finețea emoțiilor ce le putem descoperi, pentru descrierile scurte, dar făcute atât de armonios, pentru modul subtil în care autorul ne face cunoștință cu sfârșitul vieții pe care nu-l putem ocoli, pentru ilustrațiile realist creionate atât de frumos de Anna Höglund și pentru limbajul simplu pe care autorul îl abordează de la un capăt la celălalt. Cu siguranță, este o lecție pe care orice copil ar trebui să o primească cât mai devreme cu putință pentru a știi să se bucure de bunicii pe care îi are sau pentru a înțelege că ar putea adopta unul.
Despre autor
Ulf Stark, minunatul poet, scriitor și scenarist suedez, ne impresionează prin scrierile sale în care alege ca lumea să fie văzută prin ochii unui copil și chiar dacă întâmplările sunt desprinse din viața de zi cu zi, ne dăruiește adevărate lecții de moralitate, precizând în unul din interviurile sale că: “durerea trebuie să fie inclusă, astfel încât bucuria să fie clară.” În cele aproape 100 de cărți pe care le-a scris, a reușit să surprindă prin autenticitate și simplitate. Fie că abordează teme simple, uneori chiar banale, alteori profunde, maniera în care acesta o face îi ajută pe cei mici să se identifice cu personajele și astfel să înțeleagă esența mesajului.