Spania - TInutul cartilor

Biblioteca Prichindeilor din Tarragona

Ruxandra Bojiță
Spania, Tarragona

Ruxandra Bojiță, coordonatoarea proiectului Biblioteca Prichindeilor din Tarragona, este mama unui băiat de șase ani și jumătate și povestește așa: „După nașterea copilului, am investit mult în cărți pentru copii și nu am renunțat la a cumpăra cărți în limba română nici după mutarea din România (chiar dimpotrivă, aș spune, pentru că nu mi-am putut imagina niciun moment că băiatul ar putea pierde contactul cu limba maternă).

În ultimii ani, mi-am proiectat o imagine conform căreia, la un moment dat, voi pune bazele unei biblioteci deschise pentru copiii români din zona unde locuim, pentru a împărtăși cu ei din cărțile noastre. Mi-am imaginat că aceasta ar fi ocazia ideală de a crea, aici unde locuim acum, o comunitate de români care să se adune în jurul dorinței de a păstra limba română vie în casele lor, prin cititul cărților în limba română, prin joacă între copii și schimb de idei. Visul acesta s-a concretizat odată cu acceptarea de a face parte din proiectul comun Biblioteca Prichindeilor (inițiat la Praga). Momentan finalizez un masterat de Educație în natură și un curs de Forest School Leader Level 3, iar informațiile pedagogice acumulate pe parcursul studiilor mele se vor concretiza prin diferite activități pe care le vom iniția în cadrul familiilor care vor împrumuta cărți de la Biblioteca Prichindeilor din Tarragona.”

 

Ruxandra este absolventă a Facultăților de Economie (limba germană) și de Științe Politice și Comunicare (limba germană) în cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj și lucrează ca și consultant în domeniul IT.

Denumire eveniment Data Link catre eveniment
Eveniment 1
Data
link
Eveniment 2
Data
link
Scroll to Top